Zilele acestea am hotarat sa-mi schimb mobilul asa ca am mers la operatorul  de telefonie la care sunt abonat. M-a intampinat un angajat foarte amabil care mi-a oferit aparatul pe care il doream la un pret mai bun, cu conditia sa-mi prelungesc contractual cu inca doi ani.

Bine, am zis, oricum n-aveam de gand sa schimb reteaua. Doar ca – m-a oprit – nu este de ajuns.

Mai trebuie sa schimb si vechiul abonament cu altul, mega, din noua oferta. Si de aceasta data am fost de acord, mai ales ca, intre cele doua nu era aproape nici o diferenta.

Nici acum, insa nu puteam bate palma. Ca sa intru in posesia noului telefon, mi-a spus angajatul,  trebuia sa cumpar, pe langa abonamentul mega si o extraoptiune, internet sau minute incluse. Si, probabil ca ar fi continuat tot asa, daca as mai fi rezistat.

In acest moment, insa, am zis nu. Si am renuntat.

Povestea tindea sa devin aidoma bancului acela de dinainte de 1989 cand, daca intrai in magazin sa cumperi salam, vanzatorul iti spunea ca nu vinde dacat la pachet cu crevetii vietnamezi (cei care au prins anii ’80 isi aduc aminte). Crevetii, la randul lor, nu se dadeau decat cu bulionul de rosii. Iar bulionul nu-l puteai cumpara decat impreuna cu crema de ghete.

Care lipsea momentan de pe stoc, magazinul urmand sa fie aprovizionat peste vreo cateva saptamani.